În luna decembrie a anului 2003, Joyce Vincent a încetat din viață în urma unui presupus atac de astm în apartamentul ei din nordul Londrei. Televizorul rămăsese pornit, iar corespondența continua să fie livrată. Plata chiriei era programată să fie automat dedusă din contul ei bancar. Zilele au trecut, iar nimeni nu și-a dat seama că ea nu mai era acolo.
Acele zile s-au transformat în săptămâni, iar săptămânile în luni. Lângă locuința ei, existau containere de gunoi mari, astfel că mirosul provenit din apartamentul ei nu a atras atenția vecinilor. Hotelul era plin de copii și de adolescenți gălăgioși, așa că nimeni nu a întrebat despre zgomotul constant al televizorului din fundal.
În cele din urmă, contul bancar al lui Joyce s-a epuizat. Proprietarul i-a trimis scrisori de colectare, dar acestea, ca și celelalte, au rămas neatinse, răspândite pe podea. Fără răspuns. Abia după șase luni de chirie restantă, proprietarul a obținut o hotărâre judecătorească pentru evacuarea forțată. Executorii au spart ușa, și doar atunci a fost descoperit cadavrul ei. Până în acel moment, era ianuarie 2006, mai mult de doi ani de la decesul său.
În această perioadă, nimeni nu a căutat-o pe Joyce Vincent. Nici rude, nici prieteni, nici colegi de muncă. Niciun vecin nu a bătut la ușa ei să vadă dacă totul era în regulă. Nimeni nu a sunat. Nimeni nu a verificat. Avea doar 38 de ani când a murit.
Această poveste este uluitoare din pricina implicațiilor sale sociale. Pare incredibil că pot trece ani fără ca cineva să observe dispariția unei persoane. Cu toate acestea, astfel de povești se întâmplă des. Este posibil să fi auzit o știre similară celei despre Joyce Vincent. Și toate sunt la fel.
O persoană ce trăiește singură, care pierde legătura cu familia și prietenii, care nu interacționează cu vecinii, izolându-se împreună cu televizorul sau computerul personal timp de ani întregi. Lumea continuând să evolueze, ca și cum acea persoană nu ar mai exista, până într-o zi când, cu adevărat, chiar nu mai există.
Ce se întâmplă cu singurătatea?
Singurătatea este o problemă răspândită în lumea occidentală. Conform studiilor sociologice, se estimează că între 10-15% dintre români vor muri probabil singuri, iar această cifră va continua să crească în decadele următoare. În numeroase sondaje desfășurate atât în Europa, cât și în Statele Unite, între 30% și 60% dintre oameni afirmă că se simt singuri și/sau spun că nu au interacțiuni semnificative în persoană în fiecare zi. Ceea ce este mai surprinzător este faptul că tinerii raportează adesea că experimentează mai multă singurătate decât persoanele mai în vârstă.
Hai să spunem lucrurilor pe nume. Singurătatea nu îți face bine. Există o statistică celebră care circulă pretutindeni și care susține că singurătatea îți scurtează speranța de viață la fel de mult precum fumatul a 15 țigări pe zi. Întotdeauna am găsit destul de absurd modul în care se calculează aceste statistici, dar esența rămâne: singurătatea este nesănătoasă, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mental. Aceasta crește riscul de anxietate și depresie. De asemenea, afectează sănătatea fizică, studiile arătând că persoanele singuratice experimentează mai multe probleme cardiace, o tensiune arterială mai crescută și un sistem imunitar mai slăbit.
Există lucruri pe care nu le știm despre singurătate
Bun, sună destul de rău. Dar așteaptă, devine și mai rău… încă există multe lucruri pe care nu le înțelegem despre singurătate:
- De ce se întâmplă asta? Singurătatea afectează lumea occidentală într-un mod care nu pare să influențeze alte culturi. Există numeroase teorii cu privire la acest fenomen, dar încă nu avem răspunsuri solide. Unii indică spre cultura mai individualistă a occidentalilor, care acordă o mai mică importanță familiei sau comunității. Alții aruncă vina pe urbanizare și normele culturale legate de a deține propria locuință, de a trăi singur, de a lucra independent, etc. Alții arată cu degetul către schimbările demografice: oamenii au mai puțini copii, se mută mai des dintr-un oraș în altul și își petrec mai puțin timp cu persoanele în vârstă. Alții susțin că declinul religiozității ar putea fi o cauză, afirmând că religia a fost nucleul istoric al comunității umane și al camaraderiei. Poate fi oricare sau toate acestea.
- Cum putem rezova această problemă? Din nou, există multe teorii, dar știm puține lucruri cu certitudine. Conexiunile online și prin dispozitive par a fi niște înlocuitori foarte slabi pentru susținerea noastră emoțională și psihologică pe care o primim atunci când ne aflăm în prezența altor persoane. Rețelele sociale și jocurile video sunt asemănătoare unei băuturi răcoritoare fără calorii pentru starea noastră emoțională – pare că socializăm, dar nu există “calorii emoționale”. Și în acest caz, absența acestor “calorii emoționale” este un lucru rău… pentru că ne înfometează. Singurătatea depinde atât de calitatea, cât și de cantitatea interacțiunilor sociale. Nu avem nevoie doar să-i vedem des pe oamenii pe care îi cunoaștem, ci trebuie să simțim și un grad de intimitate și încredere în acei oameni.
Totuși, se depun eforturi în această direcție. În 2018, Regatul Unit a instituit funcția de “ministru al singurătății”. În țările nordice, cum ar fi Danemarca, s-au înregistrat succese cu implementarea “politicii de coabitare”, unde persoanele în vârstă, pensionarii și familiile tinere care necesită îngrijire pentru copii sunt aduse în unități locative comune, unde împart spațiile de trai și se sprijină reciproc.
În general, aceasta pare a fi o problemă semnificativă. Este o preocupare la un nivel atât de înalt încât comunitatea medicală a remarcat, iar companiile farmaceutice încep să exploreze posibilitatea dezvoltării unui medicament pentru tratarea singurătății, similar pastilelor utilizate în tratarea depresiei.
Conexiuni Fracturate
Cu toate acestea, acest aspect nu dezvăluie pe deplin de ce cred că singurătatea reprezintă rădăcina discretă a atâtor probleme sociale și culturale în ziua de azi.
Biologic vorbind, suntem animale sociale. Am evoluat să trăim în grupuri și să depindem fizic unii de alții. Prin urmare, am evoluat și să depindem emoțional unii de alții.
O parte semnificativă a sensului și scopului pe care îl găsim în viață provine din interacțiunile noastre cu ceilalți sau din percepția noastră asupra rolului în cadrul societății, în general. Se pare că nevoia noastră de conectare umană este atât de intensă încât abilitatea noastră de a dezvolta convingeri funcționale despre sine și despre lume este strâns legată de relațiile pe care le avem. La fel ca un mușchi care se atrofiază dacă nu este folosit, și empatia se pierde dacă nu este practicată.
Prin urmare, atunci când cercetătorii analizează ce îi motivează pe fanaticii religioși, teoreticienii conspirației și extremiștii politici, observă frecvent că singurătatea persistentă reprezintă un element comun. Respingerea și izolarea socială au tendința de a radicaliza oamenii. În absența afecțiunii și înțelegerii, indivizii ajung să se agațe de idei delirante despre revoluție și salvarea lumii, în încercarea de a-și găsi un sens și un scop.
Hannah Arendt, gânditoare și autoare de origine evreiască germană din mijlocul secolului al XX-lea, a reușit să evadeze cu succes de sub regimul nazist. După încheierea războiului, și-a dedicat ani studiului totalitarismului, analizând ascensiunea și căderea fascismului, revoluțiile comuniste și atrocitățile comise de liderii precum Stalin, Hitler, Mussolini și Mao. Mai important, a investigat motivele pentru care acești conducători au câștigat o popularitate atât de rapidă în rândul adepților lor, în ciuda terorii pe care o propagau.
Arendt a produs apoi o carte clasică numită “Originea Totalitarismului”. Cartea sa, întinzându-se pe aproape 500 de pagini, ajunge la o concluzie surprinzătoare: singurătatea îi face pe oamenii susceptibili la dispreț și fragmentare, factori care contribuie la prăbușirea societăților funcționale prin extremism și violență.
Aici voi cita pe larg din opera ei și sper că urmașii săi nu mă vor da în judecată:
„Singurătatea, terenul comun al terorii, esența guvernării totalitare, pregătirea executorilor și a victimelor sale, este strâns legată de lipsa de rădăcini și [lipsa de sens] care au constituit blestemul maselor moderne încă de la începutul revoluției industriale, accentuându-se odată cu apariția imperialismului la sfârșitul secolului trecut și cu prăbușirea instituțiilor politice și a tradițiilor sociale în zilele noastre.
[…]
Ceea ce pregătește oamenii pentru dominația totalitară în lumea non-totalitară este faptul că singurătatea, odată o experiență limitată, trăită de obicei în anumite condiții sociale marginale precum bătrânețea, a devenit o experiență cotidiană pentru masele în continuă creștere ale acestui secol. Procesul nemilos prin care totalitarismul împinge și organizează masele pare a fi o evadare sinucigașă din această realitate. [Raționamentul] care „te apucă ca într-un șurub” pare a fi un ultim sprijin într-o lume în care nimeni nu este de încredere și nimic nu poate fi garantat. Este constrângerea interioară care are un singur conținut, și anume evitarea consecventă a contradicțiilor – aspect care pare să confirme identitatea unui individ în afara relațiilor cu ceilalți.”
În esență, atunci când suntem izolați de la contactul social empatic care ne menține ancorați, singura cale prin care putem da sens lumii este adoptarea unor viziuni radicale de tip totul sau nimic. În cadrul acestor viziuni, oamenii încep să considere necesară o răsturnare radicală a stării actuale și să se perceapă fie drept victime, fie drept salvatori detașați ai societății.
Este crucial să notăm că aceste constatări au fost formulate în 1951, cu mult înainte ca Trump, mișcarea “woke” și platforma Twitter să fie acuzate de provocarea unei dezordini generale.
Poate că în asta constă adevărata amenințare a rețelelor de socializare: nu neapărat că ne determină să fim mai singuri, mai furioși, mai egoiști sau mai răutăcioși – ci pur și simplu oferă posibilitatea celor singuri, furioși, egoiști și răutăcioși să se auto-organizeze și să-și facă auzite vocile ca niciodată înainte.
Odată, dacă erai un marxist radical ce dorea o revoluție violentă sau un excentric care credea că Bill Gates implantează microcipuri în milioane de copii africani, cam trebuia să taci din gură. Altfel, primeai câteva priviri laterale precaute și simțeai că nu mai ești pe lista celor invitați la petrecerile copiilor.
Așa că… tăceai. Și, în cele din urmă, începeai să realizezi că, bine, majoritatea oamenilor sunt ok. Totul va fi în regulă.
Dar acum? Undeva există un forum plin de oameni cu aceeași nebunie pe care o ai și tu. Și ce fac toți oamenii care împărtășesc aceleași idei ciudate când se adună? Exact, se conving pe ei înșiși că vor salva lumea prin cunoștințele lor. Adică, încep o cruciadă. Și tu, eu și toți ceilalți suntem nevoiți să-i ascultăm, stimulați și revigorați de noii lor “prieteni” de pe internet, în timp ce ne explică de Crăciun de ce Isus era comunist și filmul Armageddon era, de fapt, un mesaj codat de la QAnon care explică de ce Bruce Willis nu conduce doar un lanț de pedofilie, ci este în secret un băiat de șaisprezece ani ținut prizonier împotriva voinței sale, și…
(Doamne, acum chiar o să fiu dat în judecată.)
Oricum, unde eram?
Ah, da! Singurătatea…
Poate o altă perspectivă asupra argumentului lui Arendt este că ne expunem riscului ca extremiștii să preia controlul atunci când devine mai ușor pentru radicalii cu convingeri marginale să se mobilizeze și să se organizeze decât pentru majoritatea moderată. Istoric, această mobilizare a extremelor a fost facilitată de depresiunile economice, de foamete și (gulp) pandemii și alte astfel de evenimente. Astăzi, poate că rețelele sociale și smartphone-urile au făcut, fără să-și dea seama, această mobilizare mai accesibilă.
Dar cine știe… S-ar putea să mă înșel în privința tuturor acestor lucruri. Cert este că încă nu avem suficiente informații pentru a afirma cu certitudine.
Cum să te simți mai puțin singur
Pe măsură ce oamenii care conduc formularea politicilor se confruntă cu dificultăți în abordarea singurătății drept o problemă socială, există acțiuni pe care le putem întreprinde ca indivizi pentru a ne ajuta (singuri) să ne simțim mai puțin izolați. Iată câteva sfaturi bazate pe dovezi care te pot ajuta să te simți mai conectat în această lume rece și impersonală.
Alătură-te grupurilor
Cercetările arată că este mult mai util să abordăm sentimentele de singurătate prin implicarea în grupuri sociale decât prin interacțiuni individuale. De exemplu, s-a constatat că vizitele individuale la persoanele în vârstă singure nu funcționează foarte bine, în timp ce discuțiile în grup o fac.
Acest aspect este important, deoarece majoritatea dintre noi încearcă să combată singurătatea prin stabilirea de conexiuni individuale. Ne imaginăm că problema este că nu avem suficiente interacțiuni unu-la-unu în viața noastră, când, de fapt, singurătatea pare să fie mai mult influențată de afilierea la grupuri.
Cel mai simplu mod de a te alătura unui grup? Găsește o activitate. Cu cât grupul este mai participativ și mai activ, cu atât este mai bine. Studiile au demonstrat, de exemplu, că clasele care implică activități precum dansul, înotul, gimnastica etc. reduc mai eficient singurătatea în comparație cu clasele în care participanții stau în jur și discută despre diverse subiecte.
Deci, găsește oameni. Găsește o activitate.
Îmbunătățește-ți abilitățile sociale
Bine, deci te afli într-un grup, te miști frenetic pe niște ritmuri disco superbe, dar acum ce? Se pare că nu e suficient să fii doar prezent. Ai nevoie și de abilități pentru a te conecta cu oamenii.
Evident.
Dacă singurătatea depinde atât de calitatea, cât și de cantitatea interacțiunilor sociale, activitățile de grup pot gestiona cantitatea, dar abilitățile sociale sunt esențiale pentru a gestiona calitatea.
Dacă nu reușești să te conectezi ușor cu ceilalți, dacă ai dificultăți în a purta conversații, în a cunoaște oameni, în a dezvălui detalii despre tine, nu contează cu câte persoane vorbești, vei pleca cu un sentiment de neîmplinire.
Oferă-le suport altora
Mulți oameni abordează interacțiunile sociale în funcție de ceea ce obțin din acestea. Se gândesc, “Ce va face această persoană pentru mine?” sau “Cum pot eu să mă simt mai bine din această interacțiune socială?”
Această abordare se întoarce împotriva lor. Intențiile egoiste se resimt în cuvintele și acțiunile lor, iar ceilalți simt că au de-a face cu o persoană puțin egoistă.
În schimb, abordarea corectă în interacțiunile sociale este să te întrebi, “Ce pot oferi acestei persoane?” sau “Cum pot să îi fac să se simtă mai bine?”
În cele din urmă, oamenilor le place să petreacă timp cu cei care îi fac să se simtă bine. Dacă te concentrezi în așa fel încât să o faci pe cealaltă persoană să se simtă bine în loc să te concentrezi doar pe propriile tale nevoi, ai mai multe șanse să construiești o conexiune puternică cu acea persoană.
Un aspect uimitor al acestei mentalități de dăruire este că de cele mai multe ori găsim mai multă valoare și fericire în interacțiunile în care dăruim mai mult. Este precum acel vechi clișeu, “Primești ceea ce oferi.” Ei bine, este adevărat. Cu cât oferim mai mult altora, cu atât ne simțim mai satisfăcuți și mai iubiți.
Creează-ți fericirea în singurătate
Mai devreme în articol, am menționat un sondaj care a constatat că mai mulți tineri raportează sentimente de singurătate decât persoanele mai în vârstă. Acest lucru m-a surprins la început. Dar apoi cercetătorii au explicat de ce:
“Aproape 50% au raportat că singurătatea poate fi pozitivă […] cu motivele date incluzând oportunități pentru creșterea personală, bucuria de a fi singur și conștientizarea faptului că sentimentul va trece.”
S-a dovedit că persoanele mai în vârstă nu erau mai puțin izolate decât tinerii, ci erau mai confortabile cu izolarea.
Acest lucru poate părea contraintuitiv, dar este, poate, cel mai important punct dintre toate: singurătatea nu este doar o funcție a interacțiunilor tale sociale, ci este și o funcție a atitudinii tale față de aceste interacțiuni sociale.
Se poate întâmpla să te simți foarte singur, chiar și când ești în preajma altora toată ziua. Și, pe de altă parte, să găsești o satisfacție profundă petrecând luni întregi doar cu tine.
Singurătatea și solitudinea nu sunt același lucru. Unul poate exista fără celălalt.
Foarte multe aspecte pe care le simți în privința singurătății provin din perspectiva ta asupra propriei tale solitudini.
Solitudinea poate fi o experiență minunată, iluminatoare și eliberatoare – în esență, nu este nevoie să impresionezi pe nimeni.
Poate soluția pentru a combate singurătatea în societate nu constă atât în a o diminua, cât în a o aborda și a învăța din ea.
Pentru că, în cele din urmă, este cel mai ușor să te conectezi cu ceilalți atunci când te simți cel mai conectat cu tine însuți.
Remarcă!
Cred că acest sentiment este recurent, la fel ca multe altele. Sunt convins că vor exista perioade în care vei simți că ai rezolvat ecuația singurătății și că ai învățat să petreci timp cu tine însuți. Personal, am experimentat astfel de momente. Cu toate acestea, îmi permit să îți împărtășesc din propria experiență că nu va exista un moment care să dureze. Prin definiție, momentele sunt trecătoare. Este crucial să îți amintești aspectele menționate anterior în articol și să accepți faptul că momentele în care te simți singur vor apărea, vor rămâne pentru o perioadă, dar în cele din urmă vor dispărea, urmând să revină, și apoi să dispară din nou…
În plus, sper să îți amintești întotdeauna că singurătatea nu este un sentiment de care să îți fie rușine (de fapt, nu ar trebui să îți fie rușine de niciun sentiment) și că este perfect în regulă să discuți deschis despre el cu cei din jur. Te vei surprinde descoperind că, asemeni ție, și ei se confruntă cu aceleași probleme la un moment dat în viață. Fii curajos, fii primul care le împărtășește celorlalți ce simte.
Chiar dacă mă aflu în mijlocul unor oameni frumoși și iubitori, care îmi oferă sprijin, există momente în care încă mă surprind simțindu-mă singur. Și chiar dacă uneori am senzația că le fac o nedreptate prin simplul fapt că experimentez acest sentiment, accept că este în regulă să-l simt.
În final, singurătatea poate apărea atât în absența celorlalți, cât și în prezența lor. De asemenea, am descoperit că atunci când te simți singur, nu este vorba că nu ai pe nimeni, ci mai degrabă este senzația că nu te are nimeni pe tine.